Înapoi la școală, presiuni asupra guvernului
article by Mariella Policheni, translation and video by Cristiana Petrescu
TORONTO – În timp ce tam tam-ul părinților, pediatrilor, psihologilor și Spitalului pentru Copii Bolnavi care solicită guvernului redeschiderea imediată a școlilor devine din ce în ce mai presant, ministrul Sănătății Elliott a rupt tăcerea spunând că „este posibil ca guvernul sa opteze pentru o abordare regională ”. Cu doar câteva ore mai devreme, directorul medical sanitar din Ontario, David Williams, a spus că este în favoarea reintrării în clasă cât mai curând posibil. “În mod ideal, aș dori ca școlile să se redeschidă chiar înainte de a începe faza 1 a foii noastre de parcurs (14 iunie, ed.)”, a spus Williams. Unele școli, a sugerat chiar el, s-ar putea redeschide pe 31 mai. Cu câteva ore mai devreme, un grup de 14 cercetători care studiau efectele pandemiei asupra copiilor, au mai tras un semnal de alarmă: „Suntem in pragul unei catastrofe generaționale”, a scris Tracy Vaillancourt, profesor la Universitatea din Ottawa, specialist în psihologia copiilor, într-o scrisoare adresată premierului Ford pentru a cere întoarcerea la școală a elevilor care au rămas acasă la începutul lunii aprilie. Dar, în timp ce medicii și experții în probleme psihologice legate de copilărie și adolescență sint de multă vreme de acord ca frecventarea scolii este esentiala pentru copii, dr. Williams și ministrul Ford au fost până acum de neclintit. Ambii au încercat să se sustraga de la responsabilitățile lor, aruncindu-le unul pe spatele celuilalt. „Ascult părerea doctorului Williams”, a spus Ford de mai multe ori, afectat de oboseală, întrebând „când se va redeschide?”. Puteti gasi continuarea articolului pe site-ul corriere.ca