Liderii mondiali se angajează să coopereze
PRISCILLA PAJDO – TORONTO – Canada adoptă o poziție mai îndrăzneață pentru a pune capăt schimbărilor climatice. La summitul internațional privind clima, primul-ministru Justin Trudeau s-a angajat să reducă emisiile de gaze cu efect de seră (GES) cu 40-45% in următorul deceniu față de nivelurile din 2005. Acesta este un angajament mai puternic și mai ambițios decât cel mai recent, o reducere cu 30% a gazelor cu efect de seră până în 2030. În termeni reali, aceasta ar însemna scăderea gazelor cu efect de seră la 517 megatone (Mt). Cu noul angajament curajos, aceasta înseamnă o prognoză de cel puțin 440 Mt până în 2030. “Ne vom dezvolta planul continu și vom face noi pași în călătoria noastră către emisii zero până în 2050”, a spus Trudeau într-un mesaj virtual adresat liderilor mondiali în prima zi a summitului
(22 aprilie). Guvernul federal nu a dezvăluit planul specific pentru atingerea noului obiectiv. O parte din ceea ce se știe deocamdată este că va implica investiții în Inițiativa canadiană de accelerare spre emisii Zero. Un program de stimulare a întreprinderilor și industriei canadiene care să dezvolte tehnologii de carbon net-zero. Bugetul federal pentru 2021, prezentat pe 19 aprilie, include investiții de 17,6 miliarde de dolari pentru a construi o economie „mai ecologică”. De asemenea, include noi măsuri și punerea în aplicare a soluțiilor climatice, bazate pe natură, care ar contribui la protejarea a 30% din terenurile și oceanele Canadei până în 2030.